Rezultate pentru eticheta "vacanta de iarna"
Elevii constănțeni s-au întors în bănci. Chiar dacă o parte dintre ei și-ar fi dorit să mai petreacă puțin timp acasă, vacanța de iarnă s-a încheiat iar profesorii i-au așteptat astăzi în clase. Cei din clasele V-XII vor desfășura orele în format fizic cu condiția ca fiecare să respecte în continuare măsurile de prevenție. Astfel, pentru siguranța tuturor, testele rapide au fost distribuite în unitățile de învățământ pentru ca fiecare copil să beneficieze de unul chiar din prima zi de școală. Restul copiilor se vor reîntoarce la creșe, grădinițe sau în clasele I-IV pe 10 ianuarie. Următoarea vacanță pe care aceștia o vor avea va fi în primăvară.
Vacanța de iarnă pentru elevi nu va fi prelungită. Atât ei, cât și părinții au păreri împărțite: „S-au dus o grămadă de luni fără şcoală”
Vacanța de iarnă pentru elevii din clasele V-XII nu se va prelungi. Ministrul Educației, nu a aprobat acest lucru. Motiv pentru care, o parte dintre părinți și copiii s-a revoltat, mai ales că au inițiat și o petiție pe care au semnat-o peste 140 de mii de persoane. Însă, ea nu a fost luată în seamă de Sorin Cîmpeanu. Totuşi, există şi constănţeni care consideră că anul 2021 a fost unul foarte haotic iar tinerii au pierdut destulă materie motiv pentru care ar trebui să se reîntoarcă în bănci cât mai curând. Școală pentru cei din ciclurile gimnazial și liceal va începe pe 3 ianuarie.
HC Dobrogea Sud a intrat oficial în vacanța de iarnă. Constănțenii vor avea aproape două săptămâni de pauză, după care vor reveni la antrenamente pentru partea a doua a sezonului. Există însă și jucători care încă mai au de așteptat până se vor putea bucura de vacanță.